T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

 

           Având în vedere notificarea transmisă de către Aquatim S.A., prin care am fost înștiințați de faptul că luni, 02 mai 2022, între orele 9-16, sunt planificate lucrări de conectare de conducte la PT 91, 92 și 93, Colterm S.A.- în insolvență este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde și a celei reci hidrofor. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: A. Icar, Bv. Sudului, Arenei, Aștrilor, Azurului, Mareșal C-tin Prezan, Martir V. Balmuș, Martir Eugen Nagy, Luminii, Orion, Martir A. Istvan, Sirius, Rachetei, Uranus, Farului, Școala Gimnazială nr. 30.

           Avertizăm consumatorii că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă, fapt pentru care recomandăm evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.

        Totodată, în vederea finalizării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană, Etapa II” și pentru trecerea la noua rețea reabilitată, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum la PT 45, tot în ziua de luni, 02 mai, între orele 8-16. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Ion Inculeț nr. 3, Aleea Hotinului nr.1 și 2, C-tin Stere nr. 10, 10B, 12 și Torontalului nr. 29.

            Vă informăm că nerespectarea orelor de începere și finalizare a lucrărilor cade direct în sarcina prestatorului.

 

            Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere.