T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

       Pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a municipiului Timișoara, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum în ziua de luni, 03.10.2022, de la ora 8ºº până la ora 18ºº, la punctele termice 98 și SDM. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Eternității, Arh. V. Vlad, Calea Șagului, Steaua, Mart. H. Sporer, Bujorilor, Izlaz, Arh. D. Marcu, Florilor.

       Tot în data de 03.10.2022, în vederea executării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, se va întrerupe furnizarea apei calde de consum, după cum urmează:

- între orele 08:00 - 20:00, la punctele termice 13, Diana și 50. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile: Bv. Eroilor de la Tisa, P-ța Petofi, 1 Decembrie, F.C. Ripensia, Cluj, Diana, Retezat, Vâlcea, A. Saligny, Craiova, Martir C. Lungu, Tineretului, Constanța, Feleacul, Surorile Martir Caceu;

- între orele 08:00 - 16:00, la PT 75. Vor fi afectați consumatorii care domiciliază pe străzile: Dorobanților, George Bacovia, Intrarea Zoltan Kodaly, Simion Bărnuțiu.

      Atragem atenția că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, motiv pentru care recomandăm evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezire ei.

      Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, vă mulțumim pentru înțelegere și vă informăm că nerespectarea orelor de începere și finalizare a lucrărilor cade direct în sarcina prestatorului.