T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

    Având în vedere notificarea transmisă de către AQUATIM SA privind efectuarea unor lucrări de conectare conducte, programate a se executa la intersecția Căii Aradului cu str. Amurgului, se întrerupe furnizarea apei calde de consum și a apei reci hidrofor la PT 26, începând din această seara (luni, 28.08.2023), de la ora 22.00, până mâine dimineața (marți, 29.08.2023), ora 08.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe următoarele străzi: Miresei, Calea Sever Bocu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Biserica Agape, BCR, Asirom, Cowork Timișoara - în total un număr de 44 de branșamente.
    Totodată, în vederea executării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum în ziua de marți, 29.08.2023, de la ora 08:00 la ora 18:00, la următoarele puncte termice: 20, 71, 72, 73, 74, 74A, 75, STPT, Aquatim - sediul secundar de pe str. Baader și Clinica de Boli Infecțioase Victor Babeș. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Baader, Drăgășani, Golescu, Înfrățirii, Take Ionescu, Virtuții, Tapia, Dorobanților, Lugojului, Renașterii, Simion Bărnuțiu, Telegrafului, Topologului, Tibiscum, Basel, Geneva, Lorena, Samuel Micu, Zurich, M. Kogalniceanu, Viorelelor, George Bacovia, Alex. Miletici, Ovidiu, Eugen Pop, Cornel Lazăr, Intrarea Zoltan Kodaly, Valea Behelei - în total un număr de 204 branșamente.
    De asemenea, pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute în instalațiile conexe ale PT 98, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum tot în ziua de marți, 29.08.2023, de la ora 09ºº la ora 15ºº, la punctul termic menționat.
Vor fi afectați consumatorii arondați străziIor: Eternității, Calea Șagului, Steaua, Arh. Victor Vlad, Bujorilor, Martir Herman Sporer, Izlaz, Aleea Nicolae Boboc, Arh. Duiliu Marcu, Florilor - în total un număr de 48 de branșamente.
    Atragem atenția că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, motiv pentru care recomandăm evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
    Împreună cu AQUATIM, ne cerem scuze pentru disconfortul creat și, totodată, vă informăm că nerespectarea orelor de începere și finalizare a lucrărilor cade direct în sarcina prestatorului.
    Vă mulțumim pentru înțelegere!