T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

În vederea desființării estacadei de conducte de la intersecția străzilor Calea Martirilor și Mareșal Constantin Prezan/Mareșal Alexandru Averescu (fostă Lidia), încă din luna mai COLTERM a demarat lucrările pentru pozarea în subteran a magistralei de termoficare.

Atfel, pentru cuplarea noilor conducte la rețeaua de transport a energiei termice, COLTERM SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 52, 53, 54, 55, 57, 58, 59 și Spitalul Județean, începând cu ziua de luni, 30 iulie, ora 00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile: Basmului, Calea Martirilor, Bv. Liviu Rebreanu (parțial), Lupului, Naturii, Pandurilor, Ștefan Stâncă, Stegarilor, Ursului, Vântului, Aleea Sănătății, Balanței, Poeziei, Versului, Cântului, Elevului, Mareșal Al. Averescu (fostă Lidia), Pepinierei, Peșterii, Adolescenței, Codrului, Colaborării, Echității, Lebedei, Salcâmilor, Albac, Azuga, Cheia, Crivaia, Măgura, Mureș, Aron Pumnul, A. Sever, Apelor, Cazane, Basmului, Cosminului, Cozia, D. Coressi, Feldioara (parțial), Orizont, Sepia, Memorandului, P-ța Hunedoara, P. Vidraru, Vișinului, Drubeta, Meziad, Vălenii de Munte și Vlădeasa.

  Din cauza volumului foarte mare de lucrări necesare cuplării coductelor și a timpului necesar golirii și umplerii unui volum de cca 1800 m3 de apă, estimăm că reluarea alimentării cu apă caldă a consumatorilor afectați se va putea face doar în cursul zilei de miercuri, 1 august.

COLTERM SA face toate eforturile pentru a scurta cât de mult este posibil termenul de realizare a lucrărilor. Orice modificare care va surveni în procesul de cuplare a conductelor la rețeau de transport va fi anunțată din timp.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.