T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

Având în vedere notificarea transmisă de către Aquatim S.A., prin care am fost înștiințați de faptul că în ziua de vineri, 11 decembrie 2020, va fi conectată o nouă conductă de apă la rețeaua existentă la intersecția străzilor Uranus cu Mareșal Constantin Prezan, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde la  PT 94 , între orele 9-15. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei Mareșal  C. Prezan – Bv. Sudului, derulat de Primăria Timișoara și COLTERM S.A.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Uranus, Oglinzilor, Intrarea Vega,  Mareșal Constantin Prezan (parțial).
Avertizăm consumatorii că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă, fapt pentru care recomandăm evitatea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere.