T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

         Având în vedere fenomenele meteo extreme înregistrate azi-noapte în Timișoara, respectiv furtună puternică urmată de ploaie abundentă și grindină, mai multe puncte termice din oraș au avut de suferit, iar ca urmare a inundării canalelor termice furnizarea apei calde de consum se va face, în cursul zilei de azi, 26 mai 2022, la parametrii reduși.
         Vor fi afectați consumatorii arondați punctelor termice Vulturilor, PT 98, 85, 82, 89, 63 și Corbului, respectiv abonații care domiciliază pe următoarele străzi: Ana Ipătescu, Banatul,  Brâncoveanu, Calea Șagului, Castanilor, Martir O.Țintaru, Vulturilor, Citadelei, Cutezătorilor, Dâmbovița, Dreptatea, Filateliei, Fraternității, Fructelor, Frunzei, Genezei, Gh. Doja, C. Băran, Hebe, Mureș, Eternității, Bujorilor, Martir H. Sporer, Arh.D.Marcu, Steaua, Arh. V. Vlad, Musicescu, Cânepei, Hărniciei, Herculane, Iederei, Inului, Islaz, Mierlei, Râului,Teatrului, V. Onițiu, Săgeții, Viitorului, Vegetației, Zarand, Lacului, Talăngii,Transilvania,  Grofșoreanu, Călin Nemeș, O. Goga, Al. Odobescu, C-tin Noica, N. Labiș.
        Totodată, la CT Polonă echipele de intervenție Colterm au acționat pe tot parcursul nopții trecute, pentru eliminarea unei avarii produse ca urmare a  fenomenelor meteo extreme menționate, iar în cursul acestei dimineți a fost reluată furnizarea apei calde de consum.
        Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, le mulțumim abonaților noștri pentru înțelegere și încredere și, nu în ultimul rând, dorim să îi asigurăm că depunem toate eforturile necesare reluării furnizării apei calde de consum, în cel mai scurt timp, în condiții optime, la toate punctele termice din oraș afectate.