T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

   În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2023-2024, dorim să aducem la cunoștința abonaților noștri că, începând cu data de 11 septembrie, până în data de 29 septembrie, se vor efectua, etapizat, probele la rece. Mai exact, se vor încărca cu agent termic traseele de distribuție, inclusiv instalațiile interioare ale imobilelor.
   În prima etapă, cuprinsă în intervalul 11- 15 septembrie, sunt programate pentru probe zonele:
• Baba Dochia/ Lunei ( PT: 10, 10A, 10B, 10C, 10D);
• Lugojului /Tipografilor (PT: 71, 72, 73, 74, 74A) ;
• Centrală (PT: 6, 7A, 7B, 7C, 8A, 8B, 8C, 22, 22A);
• Stadion/ Girocului/ Soarelui (PT: 51, 52, 53, 57, 58, 59, 91, 92);
• Lipovei/ I. Ionescu de la Brad (PT: 27, 28, 29, 38, 39, 40, 41);
• Aradului/ Circumvalațiunii (PT: 26, 48A, 32, 33, 35, 36, 37);
• Bucovina (PT: 43A, 43M, 45, 45A, 45B);
• Iosefin/ Elisabetin/ Odobescu/ Șagului/ Steaua (PT: Văcărescu, Lic.1, Rusu Șireanu, 63, Corbului 62, 69, 81, 82, 83, 98, SDM).
    Rugăm pe această cale asociaţiile de proprietari/locatari care mai efectuează lucrări la instalaţiile interioare din imobile şi care au golit apa din acestea să finalizeze lucrările şi să permită încărcarea instalațiilor în condiţii de siguranţă, atât pentru ei cât şi pentru vecini.
   De asemenea, rugăm timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare să anunțe imediat eventualele probleme care pot apărea la contoarele de energie termică (cabluri rupte, termorezistențe distruse, contor inundat etc.) pentru a putea interveni la remedierea lor înaintea începerii sezonului de încălzire.
   Numerele de telefon pe care le au la dispoziție sunt: 0256.494.133 și 0752.309.800, care funcționează non-stop, sau ne pot sesiza pe e-mail, la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
   Vă mulțumim!