T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

Colterm pornește și cazanul de abur nr.1, la CET Sud

Sezonul de încălzire 2024-2025 a început oficial în 14 octombrie, dată de la care a fost furnizată energie termică în Timişoara în raport cu temperaturile exterioare. Unul dintre cazanele de la CET Sud a fost pornit în 24 octombrie, urmat de turbina pe aburi. Astăzi porneşte şi cazanul de abur nr.1, consolidând, astfel, capacitatea noastră de producţie.

Pentru luna în curs, consumul estimat este de 30.000 tone de cărbune, ceea ce ne oferă o perspectivă clară asupra gestionării resurselor, date fiind şi temperaturile prognozate pentru luna noiembrie.

În perioada 14.10- 01.11. 2024, echipele Colterm au intervenit neprogramat pentru a răspunde la 253 reclamații telefonice, au fost 51 de deranjamente și 6 intervenții programate pe reţelele secundare. În unele situații, a fost nevoie de înlocuirea unor tronsoane de conducte, dar au fost și cazuri în care Dispeceratul a deschis robineții din subsol.        

În acest moment, Colterm are în depozite  83.452 tone de cărbune și 74.790 MWh gaz, fiind  în derulare contracte pentru a asigura întreaga cantitate necesară de combustibil pentru sezonul rece 2024-2025.

”În contextul în care Colterm S.A., societate aflată în insolvenţă, şi-a respectat constant angajamentele făcute furnizorilor şi a plătit la timp facturile, dovedind credibilitate şi predictibilitate, am reuşit achiziţionarea cărbunelui şi gazului necesare furnizării de energie termică pentru sezonul 2024-2025 la Timişoara la un preţ mai mic faţă de sezonul 2023-2024. Astfel, o estimare arată că preţul plătit pentru gaze naturale a scăzut cu aproximativ 7%, iar la cărbune cu 16%”.

           

 

Administrator special al Colterm,

Cristian Amza