T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

ANUNT

Atenție, timișoreni: au fost semnalate acțiuni în teren neautorizate de către Colterm!

Cetățenii ne-au transmis sesizări privind tentative de fraudă, prin care persoane neautorizate se prezintă ca reprezentanți (angajați) ai societății și solicită depunerea de cereri de debranșare de la serviciile de termoficare.

Precizăm că aceste acțiuni nu fac parte din activitatea Colterm S.A. și nu sunt inițiate de personalul societății.

Rugăm cetățenii ca, în cazul în care sunt abordați în acest mod, să nu furnizeze date personale sau documente și să informeze imediat Colterm S.A. și autoritățile competente.

Toate operațiunile care implică sume de bani se efectuează exclusiv la sediul societății sau prin intermediul instituțiilor bancare.

Informațiile oficiale privind serviciile Colterm S.A. sunt disponibile:

•       pe pagina oficială de Facebook
•       pe site-ul oficial al societății, https://www.colterm.ro/
•       la sediul central din str. Episcop Joseph Lonovici nr. 4, Timișoara

Echipa de comunicare Colterm

De la 1 august 2025, intră în vigoare noile cote de TVA prevăzute de Legea nr. 141/2025. Acestea se aplică obligatoriu asupra tuturor facturilor emise începând cu 1 august 2025, astfel:
➡ 21% TVA pentru energia termică livrată în afara sezonului rece (1 aprilie – 31 octombrie)
Anterior: 19%
➡ 11% TVA pentru energia termică livrată populației, spitalelor, școlilor și ONG-urilor în sezonul rece (1 noiembrie – 31 martie)
Anterior: 5%
Noile cote se aplică în funcție de data emiterii facturii, nu de perioada de consum sau de citirea contoarelor.
‼ Important:
Pe parcursul sezonului de furnizare (1 nov - 31 martie), se va aplica în continuare cota redusă, în cuantumul nou de 11%, pentru beneficiarii eligibili.
Valorile mai mari ale facturilor emise după 1 august nu reflectă o ajustare a tarifelor Colterm, ci sunt cauzate exclusiv de aplicarea noilor cote TVA impuse prin pachetul de măsuri de redresare bugetară.

Sistemul centralizat de termoficare rămâne o soluție viabilă pentru Timișoara și iată de ce!

 

Ca multe alte orașe din România, și Timișoara s-a confruntat după 1989 cu o scădere constantă a numărului de utilizatori ai sistemului centralizat de termoficare.

Anul acesta, la Timișoara au fost depuse 158 de cereri de deconectare individuală și debranșare. Debranșările apar mai ales în blocuri vechi, cu instalații interioare degradate, zone aflate la capătul rețelei sau în blocuri unde au rămas foarte puțini abonați racordați.

Comparativ, numărul total al apartamentelor care au optat pentru trecerea pe altă sursă de încălzire până la 31 august 2023 a fost de 2.080 și  939 în 2024.

 

Care sunt soluțiile la îndemână?

  • Module termice de scară sau bloc: prepară local apa caldă, oferă confort sporit și permit controlul consumului la nivel de scară. Anul trecut au fost montate 3 astfel de module în Timișoara, la Liceul Waldorf, fostul sediu al Inspectoratului Școlar Timiș (actualmente o grădiniță) și la Palatul Dicasterial.
  • Puncte termice modernizate: cu automatizare și pompe de recirculare, pentru apă caldă disponibilă imediat, fără pierderi mari. Este și una dintre soluțiile pe care Colterm o implementează deja de câțiva ani, etapizat.
  • Contorizare reală a consumului: fiecare locuință plătește exact cât consumă, ceea ce crește echitatea și încrederea în sistem. Este în derulare inclusiv o procedură de achiziționare a unor contoare inteligente.
  • Modernizarea/reabilitarea instalației secundare, a sistemului de țevi din interiorul blocului de apartamente sau al imobilului.
  • Eficiență energetică: blocurile reabilitate și instalațiile modernizate reduc pierderile și facturile, făcând sistemul centralizat mai atractiv decât centralele individuale pe gaz.


Debranșările generează probleme și mai mari în sistem:

  • Creșterea costurilor pentru cei rămași în sistem
  • Supradimensionarea: rămân conducte care deservesc mai puțini consumatori, ducând la pierderi termice mai mari și ineficiență energetică
  • Dezechilibre hidraulice și pierderi mai mari în rețea


Extinderea necontrolată a centralelor de apartament implică și riscuri!

  • Crește poluarea urbană și emisiile de noxe în cartiere aglomerate
  • Afectează calitatea aerului și sănătatea, în special iarna
  • Scade siguranța în blocuri vechi, nepregătite pentru sisteme individuale
  • Încarcă rețelele de gaz și electricitate, afectând stabilitatea energetică

În același timp, Colterm S.A. continuă achiziționarea de certificate de poluare, termenul de conformare fiind 30 septembrie. Cumpărarea acestora se face în raport cu piața, pentru a se asigura un cost cât mai redus al acestora.