ANUNT
ANUNT
Dorim să aducem la cunoștința clienților Colterm că, având în vedere prognozata scădere a temperaturilor din perioada următoare, începând de duminică, 5 februarie, vom crește parametrii de furnizare a agentului termic.
Totodată, mai dorim să îi asigurăm pe abonații noștri că, deși la raportările pe care le transmitem la final de lună stocurile de cărbune par a fi suficiente doar pentru câteva zile de funcționare, aprovizionarea constantă ne permite să funcționăm în parametrii optimi, lucru verificat chiar în perioada precedentă, cu ocazia comunicărilor lunare privind situația stocurilor de combustibil ale companiei.
Dorim să vă informăm că, la finalul lunii ianuarie 2023, stocul de cărbune era de 8.180 tone, aprovizionarea cu combustibilul necesar producerii de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum derulându-se constant. Cantitatea totală achiziționată în intervalul iunie 2022 – ianuarie 2023 este de 111.055 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 117.139 tone cărbune, din care a fost consumată până la ora actuală cantitatea de 108.959 tone. Având în vedere că în derularea celor două contracte mari de furnizare cărbune (100.000 tone +/- 25%, respectiv 110.000 tone +/- 10%), au apărut sincope privind aprovizionarea (fiind aplicate sancțiuni conform prevederilor contractuale) pe parcursul lunii decembrie, la începutul acestui an am luat decizia de a suplimenta aprovizionările cu încă 12.000 tone, în acest sens fiind transmise comenzi și către alți potențiali furnizori. În funcție de evoluția celor două contracte de bază, analizăm suplimentarea aprovizionărilor și pentru luna februarie.
În ceea ce privește situația stocului de gaze, la 31 ianuarie a.c., aveam înmagazinată cantitatea de 18.085 MWh, din care 10.000 MWh se va consuma în luna februarie. Menționăm că, din necesarul pentru luna în curs, avem contractată cantitatea de 34.633 MWh, iar diferența necesară, de 18.200 MWh, va fi consumată în baza contractului FUI (furnizor de ultimă instanță) încheiat cu OMV Petrom. Mai precizăm că o treime din gazul necesar lunii februarie a fost deja achitată, iar diferența se va plăti în două tranșe, pe parcursul lunii în curs, așa cum s-a convenit cu furnizorii, nefiind anticipate sincope în funcționarea Colterm, cel puțin nu prin prisma aprovizionării cu combustibil.
Referitor la proiectul cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, până în prezent, au fost finalizate lucrări pe o lungime de 7.587 metri rețea primară, dintr-un total de 9.183 metri (realizat 82,6 %) și 20.462 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.497 metri (realizat 99,82 %). Pentru anul 2023, au mai rămas de montat următoarele lungimi de traseu: lotul 1 (rețele primare) 1.600 metri; lotul 2 (rețele secundare) 35 metri. Precizăm că acest tip de lucrări au fost reluate la data de 16.01.2023, pe rețelele secundare, în timp ce lucrările la rețelele primare au fost sistate la 16.12.2022, urmând să fie reluate în primăvară, cel mai probabil spre finele lunii aprilie, după Paște.
Așa cum v-am informat și în lunile precedente, încă de la finele lunii mai 2022 am demarat aprovizionarea constantă cu combustibil, așa încât să nu existe sincope majore în furnizarea energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023, iar stocurile să fie în permanență asigurate. Astfel, începutul de an ne-a găsit cu un stoc de 11.338 tone cărbune, în condițiile unui consum mediu de 1.000 de tone/zi. Cantitatea totală achiziționată în intervalul iunie 2022 – ianuarie 2023 este de 88.195 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 94.279 tone cărbune, din care 82.941 tone au fost, până acum, consumate.
De asemenea, la finalul anului 2022, stocul de gaz înmagazinat era de 29.000 MWh, cantitate din care, în cursul lunii ianuarie 2023, se vor consuma 11.000 MWh. Precizăm că întreaga cantitate de gaz înmagazinat este achitată complet, iar pentru necesarul pe luna în curs (aproximativ alți 66.000 MWh) s-a plătit în avans jumătate, iar cealaltă jumătate a fost agreată cu furnizorii pentru a se achita în tranșe. Mai menționăm că au fost încheiate opt contracte pentru achiziția de gaze naturale, pentru cantitatea de 190.165 MWh, cu livrare în perioada noiembrie 2022 – martie 2023. Din totalul cantităților de gaz necesare pentru acest sezon, avem încă o parte necontractată. Ținând seama de cele de mai sus, raportat la plățile efectuate pentru luna ianuarie a.c., cantitatea încă necontractată este de aproximativ 40.000 Mwh, cantitate necesară pentru perioada februarie – martie 2023 și care, în absența încheierii unor contracte, va fi consumată în baza contractelor cu FUI (furnizor de ultimă instanță), la fel cum am facut și în lunile anterioare. Precizăm că, pentru luna în curs, furnizorul de ultimă instanță este OMV Petrom.
În ceea ce privește stadiul reparațiilor demarate la cele două mari centrale termice, la ora actuală, la CET Sud au fost reparate și puse în funcțiune cazanele de abur nr. 2 și nr. 3. Totodată, pentru o eficiență mai mare în exploatare și reducerea de noxe, respectiv îmbunătățirea confortului abonaților noștri, la sfârșitul anului trecut au fost efectuate lucrări la CAF1 (cazan de apă fierbine), la CT Centru, care în prezent sunt finalizate și despre care v-am informat în comunicările anterioare.
Referitor la proiectul cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, până în prezent, au fost finalizate lucrări pe o lungime de 7.587 metri rețea primară, dintr-un total de 9.183 metri (realizat 82,6 %) și 20.361 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.497 metri (realizat 99,33 %). Pentru anul 2023, au mai rămas de montat următoarele lungimi de traseu: lotul 1 (rețele primare) 1.600 metri; lotul 2 (rețele secundare) 136 metri.
Dorim să aducem la cunoștința tuturor abonaților noștri că, în perioada 24 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, casieriile Colterm vor funcționa după următorul program:
• 24.12.2022 (sâmbăta) – CASIERIA din IULIUS MALL – DESCHIS – 10:00 – 18:00 (ultima încasare, la ora 17.30)
• 25.12.2022 – ÎNCHIS
• 26.12.2022 (luni) – CASIERIA din IULIUS MALL – DESCHIS – PROGRAM NORMAL
• 27.12.2022 – 30.12.20202 (marți - vineri)
- CASIERIA CENTRALĂ din str. Ep. J. Lonovici nr. 4 – DESCHIS – PROGRAM NORMAL
- CASIERIA din IULIUS MALL – DESCHIS – PROGRAM NORMAL
- CASIERIA din str. PIATRA CRAIULUI NR. 3 – ÎNCHIS
• 31.12.2022 (sâmbăta) – CASIERIA din IULIUS MALL – DESCHIS – 10:00 – 18:00 (ultima încasare, la ora 17.30)
• 01.01.2023 – ÎNCHIS
• 02.01.2023 (luni) – CASIERIA din IULIUS MALL – DESCHIS – PROGRAM NORMAL
De asemenea, pentru orice problemă în alimentarea cu agent termic, clienții noștri au la dispoziție Dispeceratul non-stop, pe care îl pot apela la numerele de telefon: 0256-494.133; 0756.061.468 sau 0356.909.
Mai precizăm că activitățile de producție și distribuție se vor desfășura, de asemenea, normal, fiind asigurată continuitatea de către echipele de intervenție, precum și de cele desemnate să asigure permanența.
Vă mulțumim și vă dorim Sărbători Fericite și La Mulți Ani!