T+ T-
Pentru că îți iubești familia!
Siguranța vieții, sănătatea copiilor și integritatea căminului sunt importante pentru tine?
Pentru că ești un om educat și rațional!
Gradul de civilitate la care pretindem că am ajuns ca cetățeni europeni, oare nu ne obligă să respectăm legile țării, să protejăm mediul înconjurător și să acționăm într-un mod care să nu îi afecteze negativ pe concetățenii noștri?
Pentru că poți economisi bani!
Îți vine să crezi că încălzirea casei tale cu soluția propusă de Colterm îți poate aduce economii de 20% din costurile pe care le-ai avea cu o centrală pe gaz?

Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, modificăm parametri de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Începând de astăzi, 29 martie 2024, reducem parametri de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de grade, atât pe timpul zilei cât și noaptea.

În situația în care, în perioada următoare, pe timpul nopților temperaturile vor scădea simțitor, vom ajusta din nou parametri de furnizare, așa încât consumatorii noștri să aibă confortul necesar în locuințe.

Urmărim în continuare evoluția temperaturilor exterioare și, în funcție de prognoza meteo, vom ajusta în permanență parametri de furnizare.